Amantele

De curand mi-a fost imprumutata cartea "Amantele" de Elfriede Jelinek. Autoarea s-a nascut in Austria si este castigatoarea premiului Nobel pentru literatura.

"Amantele" este un roman in care iubirea, casatoria, familia si copiii sunt descrise la modul cel mai realist. Iubirea si relatiile dintre iubiti sunt deseori descrise idilic in romane, storcatoare de lacrimi proaspete, de prea multe ori cu happy end. Aici, Jelinek, ia cutitul in mana si-l transforma in penita. Descrie cu brutalitate sentimentele care, de fapt, se reduc la sex si la nimic mai mult, oamenii acelui timp din roman fiind incapabili de sentimente si sentimentalisme. Cele patru personaje principale: Brigitte, Heinz, Paula si Erich sunt niste marionete miscate de sforile societatii si mentalitatii acesteia.

Are un stil dur dar amuzant daca reusesti sa vezi burlescul din situatii. Iti ofera pe tava viziunea asupra conditiei precare a femeii intr-o societate asa zis moderna (actiunea petrecandu-se undeva prin anii '70), unde barbatii munceau ca femeile sa stea acasa si sa aiba grija de EI si de urmasii lor. Unde femeile se angajau (ca vanzatoare sau ca muncitoare in fabrica de 'sutiene') ca sa-si poata gasi cat mai repede sotul muncitor si betiv care sa le scoata din plicticoasa munca de vanzatoare sau cusatorese si a le duce in 'regatul' lor unde sa munceasca, 'pline' de iubire si recunostinta pentru tot neamul in viata al barbatului. 15 ani reprezinta apogeul feminitatii pentru generatia actuala. Pentru generatiile anterioare, 12 ani era apogeul. La 15 ani erau fortate sa-si caute barbat. Deja dupa aceasta varsta isi pierdeau stampila de calitate, ajungand pana la urma sa nu mai aiba nicio valoare de circulatie.

Cei doi barbati prezenti in roman: Heinz si Erich reprezinta ceea ce acea societate numea barbat. Primul, crescut cu drag de parinti visatori la un viitor luminos pentru fiul lor; al doilea, Erich crescut de parinti in batai, munca, batai, munca, munca, batai, alcoolul devenind un panaceu al vietii de zi cu zi. Amandoi cu acelasi IQ. In mod curios nu devin studiu de caz, fiind deja definita ca indobitocire.

Ei sunt un vanat, ele vanatorese care, dupa ce au vanatul in tolba, pregatesc ciorba sine qua non a viitorului lor.

Un roman care trebuie citit cu detasare. Un roman care pare ca se reflecta si in ziua de azi.

Mai jos o sa redau un singur capitol din roman. Exact ceea ce trebuie pentru a cauta aceasta carte si a o citi.

'asadar, acum iubirea este aici'

<acum a venit, asadar, a n-a oara iubirea, dar pentru paula viata mai buna tot nu a inceput nici acum. este timpul sa apara, in sfarsit, viata si evolutia, in aceasta chestiune care s-a impotmolit.

  paula nici nu-si poate macar savura ca lumea marea iubire, pentru ca trebuie sa se scoale la 5 si sa faca dejunul pentru tata. paula stie ca o mare iubire are nevoie de timp, pentru a putea creste si a deveni si mai mare.

  paula nu are timp.

  in acelasi timp mama paulei urca poiana de munte cu grebla, pentru a administra si prelucra micul ei regat. mama inspecteaza fara incetare regatul ei, de la o granita de femeie gospodina la urmatoarea. mama isi intoarce capul incoace si-ncolo, in cautarea unor trecatori ilegali ai acesteia.

  mama priveste necontenit de la inceputul regatului ei pana la capatul ei, mereu incoace si incolo, si se bucura ca are un regat de gospodine.

  altii au poate cu mult mai mult, altii sunt poate tamplari, electricieni, tinichigii, zidari, ceasornicari, macelari! sau carnatari.

  dar in schimb, toti din familie sunt sanatosi.

  cand mama are o zi proasta, atunci se gandeste ca nevasta carnatarului de exemplu are un regat casnic propriu, dar pe deasupra o carnatarie proprie. atunci ii arde mama lui frantisor, nepotul, un sut cu dintii ascutiti ai greblei. plansetele si urletele lui franti o despagubesc pe mama pentru cele doua regate ale nevestei carnatarului, un regat casnic, si un regat-carnatarie. tipetele lui franti vireaza atentia mamei spre miezul chestiunii, si anume ca ea insasi are tot ce-si poate dori o femeie. si toti sunt sanatosi. uitata este nevasta carnatarului. il consoleaza pe franti. ce-si poate dori mama mai mult? nimic.

 mama paulei nu-si mai poate dori nimic, pentru ca si-a consumat deja destinul, fara a trage din asta vreun folos.

   asa ca, nemaiputand sa-si doreasca nimic, fiindca e prea tarziu pentru asta, mama paulei este de o fericire lipsita de dorinte.

  cu o fericire lipsita de dorinte, merge mama afara la camp. trage cu urechea spre interiorul ei, daca undeva aici inauntru rasuna vreun cantec sau ciripeste vreo mierla, dar tot ce aude e doar cancerul care razuie si mananca din ea. impotriva cancerului mama nu are nici macar alcoolul ca antidot.

   cancerul a vazut si el ceva frumos decat acest pantec ruinat, in care s-a intamplat cate ceva in decursul lungilor ani de casnicie. despre sedintele in apa clocotita pentru usurarea avorturilor nu vrem nici macar sa aducem vorba.

  ceea ce n-a avut voie niciodata domnul doctor sa vada este ceea ce ramane acum, pentru aceasta periculoasa boala mortala. e de parca si-ar fi economisit efectiv de-a lungul vietii ultimele energii slabe, pentru ca sa fie omorata si devastata apoi incet si dureros. prea mult n-a ramas.

  in revistele de la sfarsitul saptamana, mama a citit de fapt multe despre aceasta boala perfida, cu toate astea spaima o loveste acum cu toata forta. desi a citit ca spaima doar inrautateste totul si ca trebuie sa-ti pastrezi echilibrul este groaznic de inspaimantata si-si pierde complet echilibrul.

  paula a spus intr-o zi ca merge la ginecolog, pentru a i se prescrie anticonceptionale, daca va fi cazul, ca sa nu faca atatia copii. tu scroafa, spune mamica, sa lasi un barbat strain sa scormoneasca in tine, piei, drace! atat vreme cat paula locuieste in regatul ei casnic, n-o sa faca asta.

  paula e calma, pentru ca nu va mai locui multa vreme in regatul mamei, ci curand in propriul regat.

  erich insa nu da inca niciun semn, nu poate sa se pregateasca pentru absolut nimic.

  croitoria o face acum pe paula de-a dreptul nervoasa si nelinistita, drumurile in oras la scoala la scoala la croitorie sunt doar o abatere a atentiei de la erich. paula abia asteapta sa se intoarca acasa. pacat ca nu vom primi datele experimentului paula. paula vrea sa se retraga in viata particulara. la revedere, paula, intr-o sfera mai personala, mai placuta!

  abia intoarsa de la scoala de croitorie, paula se si arunca in cea mai buna rochie rosie a ei si o porneste pe deal in sus, in directia erich. sus paula este prinsa apoi ca un bumerang, abia daca si-a tras sufletul din avantul alergatului, este rasucita, cu un picior in cur, si iata cum fetita ia viteza inapoi spre casa.

  paula alearga pe deal in sus, e intoarsa in jurul axei sale si fuge din nou jos, ca un semnalizator de incendiu. cum s-ar spune, degeaba.

  regimentul acolo sus il dirijeaza mama si bunica lui erich. regimentul real il conduce singurul barbat din casa, tatal vitreg al lui erich, care este un fost functionar, ceea ce nu pot spune multi despre ei insisi, cand la sfarsit se va ajunge odata la rafuiala cea mare.

  astmul, tatal vitreg, care asa se numeste, pentru ca este astmatic, le lasa pe cele doua femei decrepite sa se desfasoare, de este o placere sa le vezi.

  o placere e pentru astm. pentru cele doua femei este o placere mai mica, dar tot placere.

  el o face intr-o maniera subtila, maniera functionarului.

  el o face fara vorba, doar cu personalitatea lui. astmul, pensionarul bolnav, sade ca un broscoi pe locul sau si este aprovizionat cu mancare, bautura si programul de televiziune.

 haraind oribil, astmul pluteste peste toate ca un cosmar.

  astmul are absolut totul sub control, asa cum avusese odinioara sub control o miniscula dar esentiala parte a cailor ferate, mama il curata si il freaca pe dinauntru si pe dinafara, curata imprejurul lui si dedesubtul lui, de e o placere sa privesti.

  cat despre placere, de ani multi mama n-a mai simtit nimic.

  placerea pe care mama a simtit-o uneori inainte a trebuit s-o plateasca scump, cu o liota de copii.

  dupa acea placere a urmat o fericire anume, o fericire mai durabila, care nu a fost atat de incitanta, in schimb mai statornica: fericirea de a avea copii.

  astmul se lasa cu placere ingrijit, in gradina ouatoare.

  astmul ar dori ca mama sa radieze din sine orice amintire a placerilor de odinioara. cea mai mare placere ar simti-o el s-o vada cum zgarie de pe podele murdaria cu unghiile. din pacate, doar moartea va putea radia in mama cu totul, toate murdariile ce le-a facut odinioara.

  pe nevasta lui, care-n trecut a facut foarte multi pasi gresiti, astmul o pazeste foarte sever. astmul si nevasta lui sunt deja pe drumul cel bun, ei sunt aproape in groapa. inca nitelus.

  in atmosfera pasnica de munte, astmul isi priveste nevasta in timp ce munceste. soldul bolnav al mamei protesteaza trosnind impotriva acestui tratament brutal. nu-i ajuta la nimic. cineva trebuie sa faca treaba si acest cineva e mama. recunostinta o ajuta la asta.

 recunostinta stoarce pentru ea o carpa uda.

  de asta se bucura reumatismul articular.

  mama e ca o pastaie goala sau ca o plasa de cumparaturi goala, din care a cazut de mult totul afara. ca o plasa care mai are si gauri.

  in timpul asta, paula suie dealul alergand.

  daca autobuzul postei face semn printr-un claxon, e si pentru mama lui erich un semn ca paula s-a intors de la lucru.

  ea asteapta deja sus, mama, aha, acum isi imbraca paula lenjerie proaspata, acum isi piaptana cele cateva fire de par gri ca soarecele, acum isi pune rujul si acum pantofii de plastic, care au fost ieftini, dar au o forma frumoasa. acum isi ia posetica potrivita, cea alba. acum: mars si la drum!

  la erich.

  acum se pune si mama in miscare, incetisor, fara graba este astazi deviza.

  iata ca apare si paula de dupa cotitura, se izbeste de batrana, incapatanata si indarjita. daca e vorba de 

barbat, atunci merge, daca-i vorba de munca, atunci dintr-o data nu merge, gandeste mama indarjita si sfartecata de ura.

  paula alearga spre mama lui erich ca o pasare ce zboara direct in geamul de sticla al ferestrei, direct intr-un zid de beton, efectul este identic: nu se poate mai departe.

  mars inapoi, in jos, in directia opusa, si mai cu elan, rogu-te.

  mama spune ca paula nu are ce cauta pe aici, ca n-a pierdut nimic. atunci cand, de fapt, paula si-a pierdut aici inima.

  mama ar dori ca erich sa ingrijeasca mai departe singura dintre vaci care da lapte pentru cafeaua tatii si, in afara de asta, sa adape porcul. mama are tbc osos, un destin cumplit, pe care trebuie sa i-l usureze erich. dupa felul vietii pe care a dus-o, mama ar fi meritat ceva mai rau decat tbc-ul, dar a capatat un functionar. paula merita ceva si mai cumplit, ceea ce va si capata.

  erich este utilizat pentru muncile brute, cat si pentru cele fine, in masura in care creierul ii ingaduie sa le execute.

  buna ziua, vin la erich, mai poate paula ciripi, dar mai mult nici ca apuca. nu i-ar fi rusine sa alerge dupa erich. erich este proprietatea cea mai productiva a lor a tuturor.

  ca o jucarie intoarsa cu cheia, coboara paula iar in viteza dealul, fiecare pas o indeparteaza mai mult de telul ei, erich.

  cand nu munceste, mama sade mereu la postul de observatie al ferestrei ei si examineaza cu privirea atintita drumul gol.

  cand nu munceste, sade si paula, mereu jos la capatul drumului si examineaza atent, cu privirea atintita in sus, drumul gol.

  si bunica sta la postul de observatie din camera ei, bunica e atat de batrana, incat e doar tolerata si ar fi complet pierduta fara fiica ei si fara astmul-ginere, cel care o intretine pe fiica. existenta bunicii atarna de un fir de par, pentru ca un halitor in plus este un halitor prea mult, cand astmul haleste singur aproape totul.

  mama si bunica au grija in ture ca nimeni sa nu il rapeasca pe erich al lor. astmul nu e rapit oricum de nimeni, asta le ramane lor. acum deci, nu numai ca fiecare uraste pe fiecare, acum toti se urasc impreuna, intr-un frumos unison, si pe paula, care nu are de daruit decat dragostea ei si pe ea insasi.

  ceea ce e prea putin.

  paula ar exploata cu siguranta forta de munca a lui erich pentru propriile ei scopuri murdare, pentru o casuta, un copilas, cativa copilasi si o masina. avantajul pe care paula l-ar avea de la erich nici nu poate fi pus in balanta cu bataia pe care ar incasa-o paula de la erich. bataia nu poate compensa niciodata banii. banii cantaresc mai greu decat bataia.

  paula in schimb nu se are de dariut decat pe sine insasi si dragostea ei.

 ceea ce e prea putin.>