Deunăzi mi-a fost dat să aud cea mai mare enormitate. Parol !
Dar să povestesc :
Discutam despre un roman, recomandat de mine si citit de persoana respectivă. Că aşa, că pe dincolo, băteam apa să nu ne înecăm. Chiar mă simţeam ca o broscuţă pe lac – în largul meu. Nu importă ce anume credeam noi despre cartea respectivă că doar nu suntem critici literari, dar, în general, ne face plăcere sa discutăm despre lucruri care ne încântă simţurile. Pe unii doar, cum aveam să constat pentru că, la un moment dat, (aici, fie vorba între noi, fierbea de mult s-o spună) aud : ‘Cea mai mare tâmpenie în ziua de azi este să citeşti !’
S.O.S ! S.O.S ! Broscuţa în derivă ! Pe cuvânt că am rămas fără grai. Şi-a venit şi completarea: ‘Este suficient să te uiţi la TV pentru că, o imagine înseamnă 1000 de cuvinte !’ Naufragiu la broscuţă. Şah-mat !
Deci, a făcut mişto sau era convins de ce spune?
Pe pariu că era convins ?
Pentru mine e greu să-mi explic cum această afirmaţie spusă într-un anume context (o imagine de excepţie vorbeşte de la sine – aşa aş explica-o eu pe scurt) poate fi folosită ca un dicton, ca o regulă ! Cât de tare trebuie sa urăşti cărţile ca să le excluzi printr-o simplă metaforă ? Of, sărmanii scriitori, ce-or fi avut în capul lor când au scris ? Ei ca ei, dar proştii ăilalţi de le citesc…
Acum nu ştiu de ce mă intrig, poate că americanii (de ce nu, poate britanicii?) or fi făcut ei un studiu care relevă cât de nocivă este lectura (noaptea la veioză !) şi eu l-am ratat când l-au prezentat la TV. Că doar am spus ca la TV nu mă uit decât ocazional. Blasfemie! Mai bine tăceam.
Dom’le, păi şi eu pot să spun ca oamenii se impart în doua categorii. Uite aşa :
Prima : ăia de stau 9 luni in burta mamei liniştiţi, având grijă doar ca organele să li se dezvolte în regulă (nu insist asupra acestei categorii, e insignifiantă !) ;
A doua : restul care, timp de 9 luni, mănâncă lichidul amniotic cu compendii de ştiinţă, şi creierul lor este deja saturat la 1 zi viaţă. Şi ei trec prin viaţă doar ca să privească imagini, care conţin (fiecare, da ?) câte 1000 de cuvinte, pentru simplu motiv că deja s-au născut culţi!
Fir-aş, din categoria asta aş fi vrut să fac parte. Să-mi injectez cuvinte din imagini, câte-o 1000, câte-o 1000 (fără număr, fără număr !), nu să tot stau cu perfuzia de braţ toată viaţa !
Şi da, să spunem că nu citeşti deloc. Cum ştii să apreciezi acele imagini de 1000 de cuvinte ? Care ar fi măsura etalon a creierului tău ? Ce faci cu sinapsele ? Le laşi liniştite, paralele ca liniile de telegraf, sa vină rândunelele sa fredoneze pe ele ? Sau le scurtcircuitezi cu informaţii de calitate ca să nu te facă de râs când deschizi gura ?
Cine îţi garantează calitatea din canalele mass-media ? Nimeni. Singur, după gradul de cultură.
Dar calitatea din bibliotecă ? Posteritatea autorului, faima scriitorului, faptul că după ce-i termini un roman ai mai vrea să-i mai citeşti din opere. Există cărţi bune ? Nu ştiu dacă poţi da definiţia unei cărţi bune, dar sunt convinsă că acea carte care ţi-a plăcut este cu siguranţă o carte bună.
Nu mai întind pelteaua, ce am avut de zis am zis. Nu am intenţia să conving pe nimeni că e bine să citeşti. Ce pierd, ce câştig? Dar nici nu emit inepţii cu grad de axiomă. Ar trebui să ne dea de gândit gradul de cultură al majorităţii tinerilor din ziua de azi care nu ştiu să completeze o simplă cerere. Şi n-o spun eu, o spun statisticile de la actualul BAC.
… generaţia celor 1000 de cuvinte, cu părinţi care au descoperit imaginile alea.
AMIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu